BINE AŢI VENIT PE PAGINA CANISEI DE CIOBĂNESC GERMAN ÉRMELLÉKI SZÉPSÉG !

 

Mă numesc Guba Alex, m-am născut în 1969, 18 septembrie la Oradea, unde trăiesc cu soţia mea Tünde şi cu copiii mei Anett şi Áron.

Din copilărie mă consideram un crescator de ciobănesc german, dar pe parcurs mi-am dat seama că doar cu multă muncă şi selecţie pot deveni crescător recunoscut.

Primul nostru câine nu l-am ales noi, el ne-a ales, deci nu ne-am gândit mult care căţel ne va însoţi acasă. Lea şi în prezent trăieşte cu noi, legându-se de ea şi primele rezultate expoziţionale.

Mai târziu l-am cumpărat pe Lex (Turul-Völgyi Harcos Alex) care ne-a adus satisfacţii mai mari pe parcursul creşterii lui. Datorită acestui lucru, canisa noastră s-a îmbogăţit şi cu alţi câini, care necesită şi mai multă consacrare şi energie (desigur şi satisfacţie).

Canisa noastră nu demult a fost oficiată cu numele ÉRMELLÉKI SZÉPSÉG ceea ce în traducere liberă înseamnă Frumoasa Ierului, nume ce se leagă de legătura noastră cu această zonă bihoreană.

 

Dragostea şi respectul faţă de această rasă, au fost moştenite şi de copiii noştri, ei fiind parte activă a canisei la expoziţii, dresuri şi joacă. Până când Anett "lucrează activ" cu câinii,Aron prin joacă se integrează total în viaţa canisei.

Emoţiile, starea de spirit ce pluteşte în aer la o expoziţie, dresurile, întâlnirile canine, toate sunt părţi ale vieţii familiei mele. Cine nu a simţit până în prezent ce înseamnă să ai un câine, un tovarăş fidel pe toată durata unei vieţi, nu are ce să mai aştepte, în continuare invitându-l să mă contacteze, alegând un câine sănătos fizic dar şi echilibrat psihic.

Dacă aveţi întrebări, vă rog să m-i le adresaţi prin intermediul acestui site.

Mulţumindu-vă pentru atenţia acordată, vă aştept în continuare, cu respect

Alex Guba.


   
 
nemet juhaszkutya  | 2006
powered by EMERiGOS
web design oradea